De ce pizzeria este unul dintre cele mai profitabile formate de restaurant

Pizza este unul dintre cele mai răspândite și apreciate feluri de mâncare la nivel mondial. Americanii o așază pe primul loc în topul preferințelor, nemții – pe locul al doilea, danezii – pe trei, iar spaniolii – pe patru.

În Italia, mai bine de jumătate dintre tinerii între 12 și 19 ani preferă să meargă la o pizzerie atunci când ies în oraș, mult mai puțini preferând kebabul (10%) sau alt tip de fast food (9%).

În medie, italienii consumă peste 20 de kg de pizza de persoană pe an, ceea ce înseamnă că fiecare persoană mănâncă o pizza la fiecare 4-5 zile, respectiv 80 de pizza pe an.

În întreaga lume se află peste 290.000 de pizzerii. Valoarea totală a acestei piețe la nivel global se ridică la 72 de miliarde de euro. În Italia există peste 63.000 de pizzerii. Dintre acestea, 25.000 sunt locații cu servire la masă, 16.000 vând pizza la felie, restul de 22.000 fiind business-uri cu un alt tip de format. În medie, fiecare locație produce 75 de pizza pe zi, ceea ce înseamnă peste 23.000 de pizza pe an, însă cele mai aglomerate pizzerii, amplasate în poziții cheie, pot produce până la 1.200 de pizza pe zi.

În total, în Italia se produc anual 1,4 miliarde de pizza, valoarea pieței de pizza artizanală ridicându-se astfel la 8 miliarde de euro. Pizzeriile clasice reprezintă peste 40% din totalul de restaurante din Italia, procentul fiind în creștere. În cele 25.000 de pizzerii cu servire la masă lucrează peste 150.000 de angajați.

Prețul mediu al unei pizza este 5,5 euro. Adaos-ul mediu raportat la costul de producție este de 70%. Ingredientele unei pizza de calitate costă cu doar 60 de eurocenți mai mult decât cele de proastă calitate. Merită, așadar, să faci o pizza de calitate inferioară? Mai ales dacă luăm în considerare că un client cheltuie în medie 11,8 euro atunci când intră într-o pizzerie, cumpărând și alte produse.

Vânzările anuale ale unei pizzerii italienești se ridică la 260.000 de euro. Costul mediu al echipamentului pentru o pizzerie este de doar 20.000 de euro. Așadar de ce să cumperi echipamente de calitate inferioară?

Intră aici pentru mai multe detalii despre cuptoarele de pizza.