Un concept dedicat gastronomiei

Aroma – Centrul de gastronomie BILANCIA, este un proiect complex inițiat cu scopul de a susține și dezvolta gastronomia românească.

Aroma pune la dispoziția tuturor celor care vor să își completeze cunoștințele și să își îmbunătățească tehnica de lucru o platformă completă atât la nivel informațional, cât și ca bază materială.

În spațiile Centrului Aroma, care însumează o suprafață de 600 mp, poate fi organizată orice tip de activitate din domeniul gastronomiei: cursuri de pregătire și perfecționare, teste de produs, demonstrații teoretice și practice, prezentări sau lansări de produse, workshop-uri și evenimente culinare în diverse formate.

Centrul Aroma este format din trei zone cu funcționalități diferite, dar complementare, care acoperă toate ariile gastronomiei și ospitalității:

  • Sala de aplicații gastro este o bucătărie profesională modernă, dotată la cele mai înalte standarde ale industriei. Spațiul dispune de 16 posturi de lucru independente, echipamente și utilaje gastronomice și un inventar complet de accesorii și ustensile.
  • Centrul de conferințe sub forma unui amfiteatru cu 80 de locuri și un spațiu de prezentare și demonstrații în care pot fi instalate diverse echipamente și utilaje.
  • Restaurantul de aplicație, un salon amenajat cu toată dotările necesare servirii preparatelor culinare și băuturilor.

Pe lângă dotările destinate gastronomiei, Centrul Aroma dispune de facilități multimedia și suport logistic permanent.

aromahome
Pasiune, Talent, Experienta,
Profesionalism, Tehnologie