Restaurantul de aplicații este cea de a treia zonă distinctă a Centrului de gastronomie BILANCIA, completând întregul concept cu o zonă destinată activităților de servire a preparatelor culinare și băuturilor.

Spațiul configurat sub forma unui salon clasic de restaurant, are o suprafață de 60 metri pătrați, 6 mese și poate primi până la 36 de oaspeți (așezați). Aici se află și zona de bar, utilată complet cu echipamente și accesorii de servire specifice – espressor, blender, mixer, frigider, pahare pentru toate tipurile de băuturi alcoolice și nealcoolice, instrumentar pentru servirea vinului și pentru prepararea cocktailurilor. Restaurantul poate fi amenajată în diverse configurații, în funcție de tipul de eveniment pe care îl găzduiește: mese de pentru două sau mai multe persoane, mese comune, careu sau bufet.

Restaurantul de aplicații poate fi folosit pentru practica servirii pentru ospătari și somelieri, a preparării băuturilor de către barmani și barista, degustări culinare sau de băuturi alcoolice, servirea mesei, seminarii și prezentări, cocktailuri sau chiar ca sală de conferințe.

Intră în contact cu noi pentru a afla mai multe detalii sau pentru a ne face o vizită.